Integrarea preparatelor din pește într-un meniu pentru eveniment nu este doar o opțiune sănătoasă, ci și o modalitate de a aduce diversitate și eleganță mesei festive. Alegerea tipului de pește, modul de preparare, echilibrarea meniului, sugestiile de antreuri și aperitive și asortarea corectă a vinului cu preparatele din pește sunt toate elemente cheie în realizarea unui meniu reușit. Le discutăm punctual în acest articol! 

Alegerea tipului de peste potrivit pentru evenimentul tău

Legat de alegerea tipului de pește potrivit pentru evenimentul (o sarcină care, de altfel, poate părea intimidantă) este esențial să iei în considerare, în primul rând, natura evenimentului.

Pentru un prânz informal cu prietenii, un peste ușor și delicat ca dorada sau codul poate fi alegerea perfectă. Un file de șalău pane, însoțit de o porție generoasă de cartofi boierești este un preparat care se va încadra perfect în peisajul culinar al unei mese cu prietenii, iar vestea bună este că le putem găti și livra pentru tine, astfel încât să te poți bucura de mai mult timp alături de cei dragi! 

În schimb, pentru o cină formală sau romantică, pentru nunți sau botezuri, un pește mai rafinat precum somonul sau tonul poate fi mai adecvat.

În al doilea rând, trebuie să ții cont și de preferințelor invitaților. Dacă oaspeții tăi preferă gusturile și texturile bogate, atunci un pește gras precum somonul sau macroul sunt opțiuni excelente. Noi îți propunem un savuros cannelloni cu somon, un preparat inedit, care îi va surprinde cu siguranță pe oaspeții tăi. Un pește alb precum codul sau bibanul de mare (branzino) poate fi mai apreciat de către cei care preferă carnea slabă. 

În al treilea rând, nu omite nici disponibilitatea peștelui. Dacă dorești să asiguri calitate și prospețime maximă, este recomandat să selectezi un pește care este în sezon. De exemplu, sardinele și macroul se găsesc din plin și sunt și deosebit de gustoase în timpul verii, în timp ce codul și somonul sunt mai potrivite pentru iarnă. Însă, atunci când comanzi mâncare gătită de la noi, uită de această regulă; ne asigurăm că ingredientele noastre sunt tot timpul proaspete, așadar îți putem satisface poftele culinare oricând ele apar! 

În final, metoda de gătire pe care o preferi poate influența în mod semnificativ alegerea peștelui. Dacă optezi pentru prepararea la grătar sau la cuptor, un pește mai ferm și mai gras (precum somonul sau halibutul) poate fi ideal. În schimb, pentru prăjit sau gătit la abur, optează pentru un pește mai delicat (cum este dorada). 

Modalități de preparare a peștelui pentru o masă festivă

Peștele poate fi preparat la grill, prăjit, copt sau gătit la abur, fiecare metodă conferind un gust și o textură aparte preparatului. Unele specii de pește sunt mai potrivite pentru anumite metode de gătire decât altele. De exemplu, somonul și tonul sunt mai potrivite pentru prepararea la grătar, în timp ce codul și păstrăvul pot fi coapte sau aburite.

Marinarea este o etapă importantă care face parte din pregătirea unui meniu pe bază de carne de pește. Acest proces are un rol esențial în aromatizarea preparatului. O marinadă clasică pentru pește poate include lămâie, usturoi, pătrunjel și ulei de măsline, dar combinațiile pot fi variate în funcție de preferințe. De exemplu, o marinadă exotică poate include suc de lămâie verde, chili, coriandru și ulei de cocos.

În ceea ce privește garniturile, acestea trebuie să completeze gustul cărnii de pește și să adauge un plus de culoare și textură preparatului. O garnitură clasică pentru pește poate fi un mix de legume la grill sau un piure de cartofi. Însă, în funcție de sezon, pot fi folosite și alte legume proaspete sau chiar o garnitură de bulgur cu legume și pesto, dacă preferi un meniu fancy.

Cum să echilibrezi meniul cu preparate din pește?

Alegerea unui meniu echilibrat și diversificat pentru un anumit eveniment este foarte importantă pentru a satisface o varietate de gusturi și preferințe. Poți alege diferite tipuri de pește, fie că este vorba de somon sau ton, care sunt pești grași, fie de cod și merluciu, care sunt pești albi. În plus, poți varia modurile de preparare a peștelui, incluzând diferite feluri de mâncare în meniu – cum ar fi aperitive, feluri principale sau salate cu pește. 

Mai apoi, este important să echilibrezi preparatele din pește cu alte componente ale meniului. Pe de o parte, dacă servești preparate din pește bogate și grele, poți alege garnituri și salate mai ușoare pentru a oferi un contrast plăcut. Pe de altă parte, dacă preparatele din pește sunt mai ușoare, optează pentru garnituri consistente. Indiferent de preferințe și gusturi, clasica salată de icre, pe care o putem pregăti cu drag pentru tine, nu ar trebui să lipsească din deschiderea mesei, spunem noi! 

În plus, menținerea unui echilibru nutrițional este esențială pentru un meniu cu preparate din pește. Peștele este o sursă excelentă de proteine, dar este important să îl combinați cu legume proaspete, cereale integrale și grăsimi sănătoase pentru a asigura un aport echilibrat de proteine, carbohidrați și grăsimi.

Sugestii de antreuri și aperitive pe baza de pește

Antreurile și aperitivele pe bază de pește sunt o modalitate excelentă de a începe o masă festivă. Varietatea este cheia, iar tartinele cu somon afumat, rulourile de hering sau mini-tartele cu ton sunt doar câteva dintre opțiuni.

Tartinele pot fi preparate cu somon afumat, unt, mărar și pâine neagră. Rulourile de hering pot include o umplutură de castraveți murați și ceapă roșie, în timp ce mini-tartele cu ton pot fi realizate cu un amestec de ton, maioneză, ceapă și măsline. Chifteluțele de somon, pe care le putem pregăti la comandă pentru tine, din ingrediente fresh, nu ar trebui să lipsească de pe platoul de canapé-uri. 

Alegerea peștelui potrivit este esențială pentru a asigura succesul fiecărui aperitiv sau antreu. Un pate delicios de pește poate fi realizat cu somon sau macrou, datorită conținutului lor mare de grăsimi, în timp ce, pentru tartine sau rulouri, este mai potrivit peștele afumat (cum ar fi heringul sau sardinele), care conferă un plus de aromă.

În ceea ce privește prepararea corectă a cărnii de pește, există câteva trucuri care pot ajuta la păstrarea gustului său autentic. De exemplu, este indicat să desfaci corect peștele, eliminând toate oasele și pielea înainte de gătire. De asemenea, este recomandat să gătești peștele la o temperatură scăzută pentru ca acesta să nu-și piardă din gustul său natural.

SFATUL PROFESIONISTULUI: O prezentare impresionantă poate transforma un antreu simplu într-unul cu adevărat special. Așează tartinele, rulourile sau mini-tartele pe un platou mare, decorat cu felii de lămâie și crenguțe de mărar. Adaugă și câteva fructe de mare, cum ar fi creveți sau scoici, pentru un plus de culoare și varietate.

Cum să asortezi vinul cu preparatele din pește?

Asortarea vinului cu preparatele din pește nu este doar o artă, ci și o știință. Există mai multe tipuri de vinuri, precum cele albe, roșii, roze sau spumante, fiecare fiind fabricat din diferite soiuri de struguri. De asemenea, vinurile pot fi clasificate în funcție de nivelul lor de dulceață, variind de la sec, la dulce și demi-dulce. Totodată, gustul vinului este influențat de soiul de struguri, de terroir (mediul în care crește strugurele) și de metoda de vinificație.

Există câteva reguli de bază pentru asortarea vinului cu pește. În general, vinurile albe sunt preferate pentru preparatele din pește, deoarece aciditatea lor echilibrează grăsimile din pește. Vinurile mai ușoare se potrivesc bine cu peștele mai ușor, în timp ce vinurile mai puternice sunt recomandate pentru peștele mai gras sau cu sosuri mai grele. Cu toate acestea, acestea sunt doar sugestii și nu reguli stricte.

Pentru a ilustra, iată câteva exemple de mixuri de arome reușite: un vin alb sec, precum Sauvignon Blanc, se potrivește bine cu un pește gras precum somonul, în timp ce un vin spumant brut se potrivește bine cu aperitivele pe bază de pește. Un vin alb precum Chardonnay se potrivește excelent cu pește cu sos cremos (cum este și cazul deliciosului nostru șalău la cuptor cu sos alb și capere), în timp ce un vin roșu ușor, precum Pinot Noir, poate fi asortat cu preparate din ton sau macrou.

Pentru evenimentele în familie și pentru cele de business, fie că vorbim despre petreceri mici, fie de party-uri restrânse, am creat Box EVENT, o cutie magică, ce include mâncăruri gustoase și sănătoase, gata de savurat în orice ocazie! Contactează-ne pentru a solicita o ofertă personalizată! 

Lasă un răspuns